A fost odată în fotbal, povești apuse

În fotbal, orice club îşi construieşte imaginea câştigând trofee. Aşa se scrie istoria şi doar prin victorii poţi rămâne veşnic în mintea şi inimile suporterilor de pretutindeni. Dar există şi echipe, care chiar dacă au cunoscut perioade de glorie, momentan nu se mai bucură nici măcar de suportul a câteva zeci de fani într-o ligă regională. Asta pentru că aceste cluburi nu mai există sau în cel mai bun caz, au fuzionat cu altele, devenind o nouă formaţie.

Mai țineți minte?

Un prim exemplu este cel al lui Roubaix. Nu a unei echipe anume, ci a oraşului care în prezent nu mai are nicio echipă, chiar dacă de-a lungul istoriei a cucerit nu mai puţin de şase titluri în Franţa. Povestea fotbalistică a urbei din nordul Hexagonului, ce numără aproape 100 mii de locuitori, începe în anul 1895. Atunci ia fiinţă echipa RC Roubaix, care şapte ani mai târziu, în intervalul 1902-1908, îşi adjudecă de 5 ori titlul naţional. Chiar şi aşa, până în 1933 rămâne la statut de club amator, dat fiind că şi prima întrecere din Franţa avea aceeaşi etichetă. Odată cu acel an, reprezentanţii formaţiei au hotărât să facă o schimbare. Două finale de Cupă a Franţei pierdute consecutiv, dintre care ultima în faţa rivalei Excelsior Roubaix, club profesionist. Astfel, RC devine club profesionit, iar după cel de-al doilea război mondial fuzionează cu Excelsior şi cu US Tourcoing, formându-se CO Roubaix – Tourcoing.

Fotbal franțuzesc

Fuziunea nu a durat decât 18 ani, până în 1963, dar în acest timp, clubul nou – format a obţinut primul titlu profesionist din istoria oraşului, în 1947.  Peste 16 ani, echipa îşi pierde statutul profesionist, iar RC Roubaix se desprinde din fuziune şi se aliază cu Sade Roubaux, formând Racing Stade Roubaisien. Mai târziu clubul se va comasa şi cu Roubaix Football, fosta Excelsior AC Roubaix, dând naştere lui Stade Club Olympique de Roubaix. După o istorie zbuciumată, fosta cvintuplă campioană a Franţei nu mai reuşeşte să pătrundă în eşaloanele superioare şi în 1995 se desfiinţează definitiv, ca urmare a unor grave probleme financiare. Nici amatorii de la CO Roubaix – Tourcoing nu au avut viaţă mai bună, finalul lor venind mult mai devreme, în anul 1970. Astfel, un oraş ce a avut de-a lungul timpului o mulţime de formaţii, multe cu performanţe notabile, a ajuns să nu mai conteze în fotbalul profesionist francez.

Alte povești interesante din fotbal

Alt exemplu provine din Belgia. Puţini ştiu că KRC Genk, care a câştigat două titluri şi trei cupe naţionale, s-a înfiinţat abia în 1988. De fapt, acesta a fost anul fuziunii dintre două echipe: Thor Genk, fondată în 1919 şi Winterslag, apărută în 1923. Interesant  este faptul că Thor e singura echipă din oraş care a atins semifinalele unei competiţii europene. În Cupa Cupelor 1983, a eliminat-o pe PSG în sferturi, dar a cedat în turul următor în faţa viitoarei câştigătoare, Aberdeen. De altfel, clubul a izbutit în anii ’80 să cucerească şi două cupe naţionale, înainte de a fi părtaşă la naşterea actualei KRC Genk.

Un caz aparte provine din Cehia. Fosta semifinalistă a Cupei Campionilor Europeni din 1967, Dukla Praga a fuzionat în anul 1996 cu FC Pribram. Aşadar două echipe din două oraşe diferite, dintre care prima mult mai titrată. Chiar dacă palmaresul este cel al Duklei, numele actual este cel de Marila Pribram! Acesta datează din 2000. Astfel un oraş de doar 35.000 de locuitori absoarbe un club cu o bogată tradiţie. Echipa nou formată, reuşeşte să joace numai în prima ligă, cu excepţia sezonului 2006-2007, când a retrogradat. Cu toate acestea, performanţele celor de la Dukla Praga sunt departe de a mai fi atinse.

Chiar dacă nu au avut rezonanţa altor grupări fotbalistice, Roubaix, Thor şi Dukla au scris la vremea lor, frumoase şi interesante pagini de istorie.