Thriller în oraşul lui Moş Crăciun, Rovaniemi

Pe data de 6 ianuarie 2011 a avut loc în Cupa Ligii Finlandei o partidă epică: RoPS Rovaniemi – JJK Jyvaskyla 5-6. Ambele echipe de primă ligă, ele au tranşat soarta meciului în timpul regulamentar! Un scor care aduce aminte de acel Sportul Studenţesc – Dinamo Bucureşti 5-6, de acum vreo şase ani…


Puţină lume ştie că, pe lângă scorul-şoc înregistrat, această partidă ascunde şi alte lucruri inedite. Echipa gazdă provine din capitala Laponiei, legendarul ţinut al lui Moş Crăciun, dar primul unsprezece nu este dominat de finlandezi. Nici măcar fotbalişti din alte ţări nordice sau măcar europene nu sunt cei mai numeroşi. RoPS a început partide cu şase jucători din Zambia (!), asta în condițiile în care, antrenorul este galez!

Şi ca şi cum asta nu ar fi suficient, patru dintre ei (Chanda Mwaba, Lawrence Lubinda, Stephen Kunda și Christopher Mudonda) au mai şi înscris câte un gol! De partea cealaltă, pentru învingători, un singur fotbalist a dat patru goluri: Jani Virtanen. Poate vă așteptați să vă spun despre finlandez că e un mic Messi, care marchează frecvent cel puțin de două ori pe meci. Dar nu este așa. Mijlocașul lui JJK a punctat de patru ori în condițiile în care nu a mai înscris în nicio competiție de mai bine de un an!

Ce fotbal se joacă la Rovaniemi?

Dincolo de rezultatul spectaculos, nivelul jocului poate vă face să zâmbiți… Adică ce fotbal se poate juca în orașul lui Moș Crăciun?!? Dar se poate juca unul de calitate! RoPS Rovaniemi este în mod cert o echipă exotică, dar în ciuda acestui aspect, clubul a jucat inclusiv în Cupele Europene! Este adevărat, ultima dată acum fix 20 de ani, în Cupa UEFA, când a fost eliminată din primul tur de FC Magdeburg, cu un strâns 0-1 la general.

De altfel în acei ani formația laponă a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă din punct de vedere competițional. În 1987-1988 a luat parte chiar în Cupa Cupelor, ca urmare a câștigării Cupei Finlandei. Și Rovaniemi nu s-s făcut de râs în competiția continentală, ajungând până la nivelul sferturilor de finală, după ce i-au eliminat pe Glentoran și Vllaznia Shkoder, finlandezii au fost opriți de puternica Olympique Marseille. Două sezoane mai târziu, tot o echipă din Hexagon avea să-i elimine și din Cupa UEFA. RoPS o depășise în primul tur pe Katowice, dar Auxerre avea să le administreze un usturător scor general de 8-0, în manșa secundă.

Tomi Petrescu e de-ai casei

Am vorbit despre învinși, așa că este normal să amintim și despre învingători. JJK are o istorie ceva mai săracă decât Rovaniemi, asta și pentru că spre deosebire de RoPS, înființată în 1950, JJK s-a “născut” în 1992. Nu au câștigat nimic, nu au participat în Europa, dar au ceva legături cu fotbalul românesc. Tomi Petrescu, jucătorul finlandez al cărui tată este roman și-a făcut junioratul la JJK, între 1995 și 2001, pentru ca la doar 17 ani să fie remarcat aici de scouterii lui Leicester City, club ce l-a și transferat imediat. Tomi a plecat în 2005 de la englezi.