22 de ani carieră

    

    Se spune că portarii au cea mai lungă viaţă pe terenul de fotbal. Este adevărat, dar puţini dintre ei pot apăra dincolo de 40 de ani şi nu oricum, ci la un nivel înalt. Dintre aceştia, se remarcă şi Jens Lehmann. Fostul portar al naţionalei Germnaniei, a început să joace la nivel profesionist în anul 1988, la 19 ani şi s-a retras din activitate, în anul 2010, când avea deja aproape 41 de ani.

      Fotbalistul născut la Essen, a debutat în a doua ligă a ţării, pentru Schalke 04, echipă la care avea să-şi petreacă nu mai puţin de 10 sezoane, adică până la 29 de ani. După ce a jucat  trei ani în Zweite Bundesliga, a izbutit promovarea cu echipa din Gelsenkirchen. Primele sale sezoane pe cea dintâi scenă a fotbalului german, au fost presărate cu evoluţii fluctuante, totul culminând cu un episod din 1993, când a primit trei goluri în prima repriză de la Leverkusen. A fost schimbat la pauză, dar nu a mai rămas la stadion, alegând să plece cu avionul pe cont propriu, decât să aştepte plecarea întregii delegaţii. Cu toate acestea, în următorii ani, el a crescut în evoluţii şi a devenit cunoscut drept un portar foarte bun pe centrări.

      Pe 12 martie 1995, el înscrie un prim gol în campionat, din penalty. Era minutul 84 al meciului cu 1860 Munchen şi scorul deja 5-2, aşa că Lehmann s-a încumetat să bată lovitura. Doi ani mai târziu, el intră definitiv în istoria lui Schalke, pe care o ajută să câştige Cupa UEFA, la loviturile de departajare, în faţa mult mai celebrei Inter Milano. Momentul decisiv al acelui meci, l-a avut tocmai pe el în rol de protagonist, atunci când a apărat lovitura executată de Zamorano. În acelaşi an este desemnat cel mai bun portar european al anului, iar un sezon mai târziu, în decembrie 1997, îşi mai trece odată numele pe lista marcatorilor din Bundesliga. De data aceasta o face în mod decisiv, întrucât golul său a venit în prelungirile partidei cu Borussia Dortmund, în urma unei lovituri de colţ şi a reprezentat reuşita egalizatoare a echipei Schalke 04.

       Forma bună prin care trecea, i-a adus transferul la AC Milan, club pentru care nu a jucat decât în cinci partide, din cauza nesiguranţei pe care a arătat-o. În unul dintre aceste jocuri a primit trei goluri de la Batistuta, unul în urma unei lovituri libere executate din interiorul careului. Lovitura liberă a fost provocată de neglijenţa sa de a pune mâna pe minge, când un coechipier i-a pasat-o.  Capătul al scurtei sale şederi la Milano l-a reprezentat un meci în care a provocat un penalty. În iarna sezonului 1998-1999, Lehmann se întoarce în Bundesliga, dar nu la Schalke, ci la Dortmund. Între timp debutează şi în echipa naţională, la vârsta de 29 de ani!

       La Borussia, Lehmann îi ia locul lui Thomas Klos, cel care timp de opt ani a apărat poarta acestei echipe, inclusiv în finala Ligii Campionilor, câştigată în 1997. La fel ca şi la Milan, goalkeeperul începe slab şi apar zvonuri cu privire la plecarea sa. I se acordă încredere şi drept mulţumire, este unul dintre artizanii succeselor celor din Dortmund în sezonul 2001-2002. Titlul în Bundesliga după o pauză de şase ani şi calificarea în finala Cupei UEFA. O nouă finală de Cupă Europeană, pentru Lehmann. De data aceasta, pierdută, în faţa lui Feyenoord. Nu mai avea importanţă, fiindcă portarul îşi recăpătase la 33 de ani forma ce l-a consacrat. Continuă şi sezonul următor în aceeaşi notă şi la finalul său, face cel mai mare pas al carierei: se transferă la Arsenal Londra.

       Aflat la maturitatea deplină, această treaptă reprezintă apogeul său fotbalistic. Venit ca înlocuitor pentru David Seaman, el a evoluat în toate meciurile în campionat, din primul sezon. 2003-2004 fiind o stagiune istorică pentru “tunari”, care nu numai că au câştigat Premier League, dar au şi reuşit performanţa de a nu pierde niciun meci, lucru nemaivăzut din 1888-1889, când Preston Nord End, reuşea acelaşi parcurs! Anul următor, neamţul a început din nou să gafeze, fiind trecut pe banca de rezerve în favoarea spaniolului Almunia. Norocul său a fost că nici acesta nu a avut evoluţii strălucite, astfel că pe parcurs şi-a recâştigat locul în poartă. Ajuns la 36 de ani şi fiind în scădere de formă s-a speculat că va pleca în perioada verii, dar Lehamann şi-a revenit din nou. În finala FA Cup, împotriva lui Manchester United a păstrat tabela imaculată pe parcursul a 120 de minute, iar la loviturile de departajare, a apărat şutul lui Paul Scholes, astfel aducând un nou trofeu în vitrina lui Arsenal. Un sezon mai târziu, Lehmann doboară recordul de invincibilitate în Liga Campionilor, reuşind să păstreze poarta intactă timp de 853 de minute, inclusiv în semifinale, când este din nou decisiv. Un penalty apărat de el pe Highbury, în faţa lui Riquelme, mijlocaşul lui Villareal, în minutul 89, o califică pe Arsenal în prima finală de UEFA Champions’ League din istorie. Neamţul mai stabileşte un record şi aici. Din păcate unul negativ, devenind primul portar din istoria competiţiei, eliminat în ultimul act. Se întâmpla încă din minutul 18.

       Arsenal a fost învinsă de Barcelona, dar Lehmann a obţinut titlul de cel mai bun portar al competiţiei şi din întreaga Europă. Aproape de 37 de ani, el devine prima opţiune şi între buturile naţionalei Gemaniei, în faţa legendarului Oliver Kahn şi izbuteşte să se claseze cu echipa pe a treia treaptă a podiumului Cupei Mondiale. La finalul lui 2007, germanul îşi prelungeşte contractul pentru încă un sezon. Cu toate acestea, ultimul an al său în capitala Angliei, a fost presărat cu erori, dar şi cu o accidentare destul de serioasă ce părea că-i va pune capăt carierei. Manuel Almunia devine titular.

      Fără meciuri în picioare şi ajuns la 39 de ani, Lehmann rămâne prima opţiune în poarta naţionalei Germaniei şi pentru Euro 2008, reuşind să contribuie la traseul extraordinar al “panzerelor”, care nu s-au oprit decât în finală, în faţa Spaniei. Ultimul act părea că va fi ultimul meci al lui Jens Lehmann din carieră. Cu toate că şi-a încheiat conturile cu Arsenal Londra, continuă, semnând un contract cu VfB Stuttgart. Fără a câştiga vreun trofeu,  joacă 65 de meciuri pentru şvabi în campionat, bifând în sezonul 2009-2010 şi o calificare în grupele Ligii Campionilor. Deşi şi-a anunţat retragerea din fotbal pe 30 iunie 2010, s-a arătat extrem de dezamăgit de faptul că nu a făcut parte din lotul deplasat de selecţionerul Joachim Low, la Cupa Mondială din 2010.

        Aceasta este pe scurt povestea unui mare campion, care timp de 22 de ani îmbrăcat tricoul a doar cinci cluburi, toate fiind nume cu rezonanţă în fotbalul european. Totodată Jens Lehmann, se poate lăuda şi cu douăsprezece distincţii majore, pe care le-am amintit pe parcursul materialului, dar le vom recapitula:

–          Bundesliga: câştigător în 2002 cu Borussia Dortmund;

–          Serie A: câştigător în 1999 cu AC Milan;

–          Premier League: câştigător în 2004 cu Arsenal Londra;

–          UEFA Champions’ League: finalist în 2006 cu Arsenal Londra;

–          Cupa UEFA: câştigător în 1997 cu Schalke; finalist în 2002 cu Borussia Dortmund;

–          FA Cup: câştigător în 2005 cu Arsenal Londra;

–          Supercupa Angliei: câştigător în 2004 cu Arsenal Londra;

–          Cupa Mondială: finalist în 2002;

–          Campionatul European: finalist în 2008;

–          Cel mai bun portar din Europa: 1997, 2006.