Ce vă spune numele de Notthingham Forest? Corect, este un oraş din Anglia, asociat cu o echipă de fotbal, dar câţi dintre dumneavoastră ştiau că echipa a câştigat de două ori Liga Campionilor? De fapt Cupa Campionilor, pe acea vreme. Ei şi dacă vă spuneţi în gând că “o ştiam şi pe asta”, atunci vă…
Author: dominte_mircea
Ryan Giggs: “Mi-e atât de frică de retragere, încât nu pot să mă opresc!”
Un titlu sugestiv, compus din vorbele unuia dintre cei mai titraţi fotbalişti pe care i-a avut Manchester United în istorie. Ryan Giggs, mijlocaşul galez, ajuns la vârsta de 37 de ani, joacă în continuare cu dezinvoltură maximă. Nu mai are viteza şi agilitatea de acum 10 ani, dar cu siguranţă rămâne încă o piesă indispensabilă…
Istoria campionatelor Europei – Italia
Serie A este unul dintre cele mai puternice campionate ale Globului, cu toate că în ultimii ani a scăzut ca valoare, mai ales în urma scandalului Calciopoli. În ciuda acestui fapt, din Italia vine actuala campioană a Europei, Inter Milano, dar şi alte două nume grele ale fotbalului mondial, Juventus Torino şi AC…
Superlativ absolut
Cu toate că nu a împlinit decât 23 de ani, Lionel Messi are toate şansele să devină cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Dacă va continua să joace în aceeaşi notă este posibil să se vorbească tot mai puţin despre Pele sau Maradona. În ciuda vârstei fragede, argentinianul şi-a trecut deja în…
1890, anul plasei
Fotbalul are rădăcini dintre cele mai vechi, dar de-a lungul timpului s-au înregistrat numeroase inovaţii, care au avut menirea să îmbunătăţească condiţiile de joc, să crească spectaculozitatea fenomenului, ori să asigure un confort cât mai ridicat celor ce urmăresc partidele din tribune. Introducerea cartonaşelor roşii, acordarea a trei puncte la victorie, în loc de…
22 de ani carieră
Se spune că portarii au cea mai lungă viaţă pe terenul de fotbal. Este adevărat, dar puţini dintre ei pot apăra dincolo de 40 de ani şi nu oricum, ci la un nivel înalt. Dintre aceştia, se remarcă şi Jens Lehmann. Fostul portar al naţionalei Germnaniei, a început să joace la nivel profesionist…
Liga vicecampioanei
Fondată în 1955, Cupa Campionilor Europeni şi-a propus să reunească într-o competiţie, campioanele tuturor statelor europene. Timp de peste patru decade principiul s-a respectat cu sfinţenie. Începând cu 1997, structura competiţiei a căpătat o nouă formă, ce permitea şi vicecampioanelor din cele mai puternice campionate să ia parte la start. Peste numai doi…
Napoli, oraşul interzis
Suporterii stelişti primesc sfaturi să nu se deplaseze la Napoli, că oamenii sunt periculoşi! Aşa, şi? Unde în lumea aceasta, nu există asemenea oameni?! Faptul că echipa ta de suflet joacă unul dintre cele mai importante meciuri ale ultimilor ani, este un motiv suficient să o însoţeşti pentru a o încuraja. Evident, dacă…
Istoria campionatelor Europei – Spania
Oricine se uită la campionatul Spania are o primă impresie: fotbalul de aici înseamnă Real Madrid, FC Barcelona şi restul echipelor. Am putea spune că, de-a lungul anilor au mai existat formaţii cu mare forţă precum Deportivo La Coruna, Valencia, Sevilla sau Villareal, iar în trecut Atletico Madrid şi Athletic Bilbao au ţinut o…
Istoria campionatelor Europei – Anglia
Ne uităm săptămână de săptămână la marile campionate ale Europei şi cu siguranţă nu de puţine ori ne întrebăm, câte sau ce echipe şi-au înscris numele de-a lungul istoriei, pe lista celor câştigătoare. În majoritatea cazurilor, este vorba despre marile cluburi, dar există şi excepţii.]n timp, au existat campioane dintre cele mai surprinzătoare,…