În prezent, fotbalul din Turcia este în declin. De fapt marile forţe, Galatasaray, Beşiktaş şi Fenerbahce, nu se mai regăsesc, în ciuda faptului că aici s-au transferat în ultimii ani mari nume ale fotbalului mondial. Dar nu este suficient, fiindcă indiferent de bugetul de transferuri pe care îl ai, nu poţi cumpăra valoarea. Sigur, fotbalişti precum Kewell, Nonda, Ferarri, Baroş, Ernst, Hugo Almeida, Lugano, Guiza sau Yobo sunt de un ridicat nivel, dar în mod sigur nu se pot ridica la importanţa lui Hagi.
Perioada în care Hagi şi Popescu au semnat cu Galatasaray, a reprezentat practic, începutul marilor rezultate ale fotbalului din Turcia în Cupele Europene. În 1998, echipa a fost foarte aproape de o calificare în sferturile Ligii Campionilor. Deşi a terminat grupa pe locul al doilea, în acea perioadă doar două cluburi dintre cele şase grupe puteau să se califice din această situaţie. Evident, cele cu punctajul cel mai mare. Galatei i-au lipsit două lungimi…
Un sezon mai târziu, Liga reunea în premieră 32 de echipe, dar şi două faze ale grupelor care făceau mult mai dificilă ascensiunea în sferturile de finală. Aflată în grupă cu Chelsea, Hertha Berlin şi Milan, Galata se afla înaintea ultimei etape doar pe ultimul loc. Şanse la locul secund nu mai existau, dar în cazul în care o învingea pe Milan, putea ajunge în Cupa UEFA. La rândul lor, italienii trebuiau să câştige pentru a continua în Ligă. În minutul 87, pe Ali Sami Yen, scorul arăta 2-1 pentru oaspeţi, dar elevii lui Terim au revenit impecabil şi au punctat de două ori, asigurându-şi succesul cu 3-2. Era începutul unei frumoase poveşti.
Când românii au cucerit Turcia
Aşadar Galatsaray, cu românii Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu îşi continuau traseul european, în a doua competiţie valorică. Primul adversar din Cupa UEFA a fost Bologna. Altă echipă italiană. Aceştia au condus acasă mult timp cu 1-0, dar atacantul turcilor, Hakan Şukur, a izbutit egalarea. În retur, elevii lui Fatih Terim aveau să se califice în urma unei victorii cu 2-1. Mai departe, sorţii le-au scos în cale un adversar mult mai puternic: Borussia Dormund, fostă campioană a Europei cu doar trei ani în urmă. Cu toate acestea, Galatasaray şi-a asigurat calificare încă din deplasare, când au câştigat cu 2-0 pe Westfalenstadion. La Istanbul a fost 0-0, suficient pentru Hagi (care a marcat unul dintre golurile din tur) şi ai lui să acceadă în sferturi. Galata juca din ce în ce mai bine, iar Mallorca nu i-a putut sta în cale. După 6-2 la general, Cim Bom pregătea confruntarea din semifinale, împotriva lui Leeds. De această dată jucau primul meci acasă. Avantaj pentru englezi. Numai în teorie, fiindcă aportul fanilor i-a purtat pe otomani spre un frumos 2-0, care le-a dat aripi şi pentru retur, când au mai punctat de două ori.Leeds i-a imitat, dar scorul de 2-2 a fost suficient pentru ca formaţia din Istanbul să joace prima finală europeană din istorie.
Împotriva lui Arsenal, din nou Galatasaray pornea cu şansa a doua. Dar geniul tactic al lui Terim şi-a spus cuvântul şi “tunarii” n-au primit nicio şansă. Galatasaray a dus meciul până în prelungiri, unde din păcate, Hagi a fost elimiat, ca urmare a unui duel cu fundaşul englez, Tony Adams. Cu toate acestea Galata rezistă şi impinge disputa la loviturile de departajare. Aici, cu Taffarel impecabil şi cu Popescu, omul cu lovitura de graţie, turcii reuşesc să se impună. Prima Cupă Europeană din istoria acestui stat, este cucerită de Galatasary. Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu îşi aduc un aport uriaş, chiar decisiv în obţinerea succesului.
La finalul sezonului, cei doi ajunşi la 35, respectiv 33 de ani se văd nevoiţi să continuie fără Fatih Terim. Ca urmare a reuşitelor sale, acesta pleacă să antreneze în Italia. La Galatasaray ajunge în schimb un alt român: Mircea Lucescu o lasă pe Rapid Bucureşti pentru a prelua clubul turc. Obligat de moştenirea lăsată de Fatih Terim, “Il Luce” obţine un prim succes important, prin câştigarea Supercupei Europei. Victoria vine în faţa lui Real Madrid, la golul de aur, printr-o reuşită a brazilianului Mario Jardel, proaspăt sosit la Istanbul.
Începe o nouă eră la echipa din Istanbul. Lucescu începe în forţă în grupele Ligii şi învinge cu 3-2 pe Monaco, printr-un gol marcat de Hagi, aproape identic cu cel împotriva Columbiei, din 1994. Dar în deplasare lucrurile nu aveau să meargă tot atât de bine. Un sec 0-3 la Graz părea că le va tăia aripile celor de la Galatasaray, mai ales în condiţiile în care austriecii de la Sturm au obţinut acest rezultat între două umilitoare 0-5, unul la Glasgow şi apoi altul la Monaco. Fotbaliştii din Ţara Semilunei şi-au revenit destul de repede, profitând încă odată de avantajul terenului propriu. Un nou 3-2, de această dată împotriva lui Rangers, urmat de un 0-0 în oraşul scoţian, o repune pe Galatasaray în lupta pentru calificarea în a doua fază a grupelor. La Monte Carlo pierd cu 4-2, iar Lucescu şi ai lui păreau că se vor lupta pentru cel mult o participare în Cupa UEFA. Nu era rău nici aşa. Pe Ali Sami Yen venea în ultima etapă, Sturm Graz. Liderul grupei, în urma celor nouă puncte strânse pe propriul teren. Un autogol al lui Hakan Unsal complică lucrurile, dar Galata lui Hagi revine şi remizează 2-2. Din fericire pentru români, la Glasgow se înregistrează acelaşi scor, iar ca urmare clubul “otoman” obţine biletele pentru cea de-a doua fază a grupelor. Performanţă, ce-l obliga acum pe Lucescu la şi mai mult. Terim nu reuşise calificarea până aici, dar izbutise să câştige Cupa UEFA…
PSG, Deportivo La Coruna şi mai ales, AC Milan. Din nou. Asta le-au rezervat sorţii celor din Istanbul. Surprinzător, dar Galatasaray avea să se califice din această grupă cu 10 puncte! Da, Lucescu depăşea performanţa lui Fatih Terim. Câte un 1-0 acasă împotriva spaniolilor şi francezilor, un 2-0 în faţa rossonerilor, cu un magnific gol de-al lui Hagi şi un 2-2 pe Giusseppe Meaza, au fost punctele de care turcii au avut nevoie pentru a urca în competiţie. În sferturi aveau să înfrunte mai vechea cunoştinţă din Supercupa Europei, Real Madrid. Cu toate că pe propriul teren Galata s-a impus cu 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0, pe Santiago Bernabeu nu au mai avut nicio şansă. Realul nu i-a mai tratat de sus, învingându-i cu un categoric 3-0. Scor stabilit de la pauză.
Final de sezon european şi final de carieră pentru Gheorghe Hagi, dar şi pentru Gheorghe Popescu, care deşi a continuat să joace, a ales să o facă în Serie A, la Lecce. Campion al Turciei, Lucescu rămâne pe bancă. Nu singur aşa cum v-aţi putea gândi, ci alături de Radu Niculescu. Un nume nu foarte marcant precum a celorlalţi trei români despre care am tot vorbit, dar care a avut şi el o contribuţie la reuşitele Galatei.
Începând cu prima fază a grupelor Ligii Campionilor din 2001-2002, Galata pornea drept mare favorită şi în consecinţă şi-a onorat acest statut, acumulând 10 puncte, cu unul mai puţin decât ocupanta primei poziţii, FC Nantes. “Otomanii”, au fost din nou impecabili pe propriul teren, exceptând remiza din faţa campioanei Franţei. Şi-au permis însă un 0-0, mai ales că la Nantes se impuseseră prin golul târziu, al lui Sergen Yalcin. În turul secund, în ciuda faptului că echipa din Istanbul a terminat pe ultima poziţie, se poate lăuda că nu a pierdut decât un meci. 0-1, acasă, cu FC Barcelona, în ultima etapă. În rest, doar egaluri, chiar dacă Cim Bom a condus în permanenţă! Pe propriul teren a mai făcut două remize, cu Roma şi Liverpool, meciuri în care adversarii au egalat în ultimele 10 minute. Împotriva “cormoranilor”, a deschis scorul tocmai cel despre care aminteam anterior, Radu Nicuelscu.
Galatasaray nu se mai califică în sferturi, dar contabilizează în două sezoane de Ligă cu Mircea Lucescu pe bancă, 26 de meciuri, dintre care 9 victorii, 8 numai pe teren propriu. Singura înfrângere a Galatei acasă a fost cea împotriva Barcelonei. Explicabil sau mai degrabă nu, şefii clubului au hotărât să nu mai continuie cu “Il Luce”. Românul a plecat la marea rivală Beşiktaş, cu care a cucerit încă de la finalul sezonului 2002-2003 titlul, cu cel mai mare număr de puncte din istoria campionatului: 85. În Europa, deşi n-a evoluat în acel an în Ligă, a izbutit să atingă sferturile Cupei UEFA, după ce a trecut pe rând de Sarajevo, Alaves (finalista din 2001), Dinamo Kiev şi Slavia Praga. Cea mai bună performanţă continentală din istoria clubului s-a încheiat în faţa lui Lazio Roma. La toate aceste succese a pus din nou umărul un fotbalist român. Nu a impresionat la fel de mult precum Hagi sau Popescu, dar Daniel Pancu şi-a lăsat o puternică amprentă în jocul echipei. A venit odată cu Lucescu şi tot împreună au apărat culorile lui Beşiktaş şi în Liga Campionilor. Se întâmpla în 2003-2004. Dar Beşiktaş nu a mai repetat performanţele Galatei, terminând doar pe trei, în ciuda faptului că din cele şapte puncte obţinute, trei au venit în urma unui succes istoric cu 2-0, pe Stanford Bridge, împotriva lui Chelsea. Le rămânea Cupa UEFA. Lucrurile nu au mai funcţionat nici aici, fiindcă turcii aveau să fie eliminaţi de Valencia, cu un usturător 5-2 la general. Acest rezultat, dezamăgirea de a fi eliminată de Sparta Praga din Ligă, dar şi locul III din campionatul intern, au atras de la sine plecare lui Lucescu. După patru ani în Turcia, “Il Luce” alegea să plece la Şahtior Doneţsk.
Hagi, Popescu şi Mircea Lucescu au părăsit fotbalul turc, iar odată cu ei au dispărut şi marile performanţe. Galatasaray nu avea să mai atingă niciodată acelaşi nivel, în timp ce Beşiktaş se mai poate lăuda în Ligă, doar cu un 0-8 la Liverpool. Ştafeta fusese preluată de Fenerbahce, chiar dacă nu din prima.
Pancu a mai rămas în Ţara Semilunei încă doi ani. În stagiunea 2004-2005 a fost chiar om de bază, de el legându-se ultimul mare meci al unui român în acest stat. La un derby cu Fenerbahce, “Vulturii negri”, conduceau cu 3-2 pe terenul rivalilor, dar portarul Cordoba este eliminat. Cum cei de la Beşiktaş nu mai aveau schimbări la dispoziţie, cel care a intrat între buturi a fost Daniel Pancu. A stat acolo mai mult de 10 minute şi cu toate că a primit un gol din 11m a avut câteva intervenţii incredibile. Coechipierii săi au mai punctat odată, transformându-i astfel aportul într-unul decisiv. Beşiktaş avea să bată cu 4-3.
Iată astfel cum, patru români au influenţat într-un mod mai mare sau mai mic fotbalul de pe malul Bosforului. Cert este că după plecarea lor, echipele turceşti au fost mult mai slabe. Cel puţin, Galatasaray şi Beşiktaş.