Despre rugby, ceva special. Dintotdeauna mi s-a părut fotbalul dificil, în special din punct de vedere tehnic. Poate cel mai greu. Cu toate acestea, consider că există sporturi şi mai solicitante, mai ales în ceea ce priveşte efortul fizic. Aş spune chiar că regele acestora este rugbyul. Duritatea sa nu poate fi percepută în adevăratul ei sens decât de adevăraţii cunoscători.
Deşi uneori pare violent, sportul cu balonul oval, este de fapt un joc dedicat exclusiv bărbaţilor puternici. Orice devorator de rugby urmăreşte cu mare interes evoluţia unor echipe precum Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Anglia, Franţa sau chiar Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda şi Argentina. Lăudabil este că nici noi nu stăm rău când vine vorba despre acest sport. De fapt, stăm rău la capitolul condiţii de practicare, fiindcă echipa naţională a României se ridică la un înalt nivel. Fără a se apropia prea mult de valoarea selecţionatelor mai sus amintite, reuşeşte totuşi să se menţină imediat în spatele lor. Cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că echipa noastră nu a ratat până acum niciun turneu final de Cupă Mondială!
Despre rugby, ceva special
Acum, în 2011, România va lua parte la cea de-a şaptea ediţie, iar participarea este cu atât mai importantă, cu cât Cupa Mondială de rugby este socotită al treilea eveniment sportiv ca importanţă, după Cupa Mondială de fotbal şi Jocurile Olimpice de vară. În fond, trebuie să ne mândrim că nu am lipsit niciodată de la acest eveniment, cu atât mai mult cu cât terenurile echipelor din ţară, arată mult mai rău decât cele de antrenament ale multor cluburi de fotbal…
Dar dacă vă doriţi să aflaţi mai multe despre rugby în general, adică mai tot ceea ce înseamnă rugby de calitate, vă invit să accesaţi următoarea adresă:
http://badaradrianeugen.wordpress.com