Pentru majoritatea oamenilor care îl văd la TV, Jose Mourinho pare un tip foarte arogant. Doar pare, fiindcă deși n-am avut ocazia să-l cunosc personal, sunt convins că portughezul nu este și în viața reală în acest mod. El adoptă o aroganță de fațadă, a omului care a ajuns în vârful piramidei fără prea mult ajutor, pornind nu de jos, ci foarte de jos. Și asta nu pentru că ar fi proveni dintr-o familie nevoiașă, ci fiindcă a ajuns pe culmile gloriei fotbalistice, deși acum 15 ani nimeni nu s-ar fi așteptat e la el ca măcar să fie un antrenor secund de succes.

Născut în 1963 la Setubal, Jose este fiul lui Felix Mourinho, fost portar lusitan, care are chiar și o selecție pentru echipa națională. Deși a încercat o carieră de fotbalist, Mou a înțeles rapid că nu este făcut pentru așa ceva și s-a apucat de la 24 de ani să antreneze. La începutul anilor 90 pregătea grupe de copii, până într-o zi în care șansa i-a surâs: devine translatorul celebrului Sir Bobby Robson. Mai întâi la Sporting Lisabona, apoi la FC Porto și în final la Barcelona. Deși președintele de atunci al clubului catalan considera că tehnicianul britanic nu are nevoie de traducător, la insistențele lui Robson, l-a angajat pe Mourinho. Portughezul avea 33 de ani, dar pentru atribuțiile sale nu primea decât 60 de euro pe lună! A înghițit, s-a conformat și la numai patru ani după, a avut oportunitatea să vină antrenor principal la Benfica. “Van Gaal mi-a spus să merg acolo numai dacă mi se oferă postul de principal!”. Nu a avut success din prima, dar a plecat la Leiria și după numai un sezon, în 2002 a revenit la Porto, de această dată ca antrenor.

Cum și-a croit Mourinho drumul

A fost anul în care a început adevărata carieră a marelui Mourinho. După 15 ani de eforturi, lusitanul a început să-și croiască un drum care s-ar putea să fie atât de lung încât niciun alt technician din istorie să nu se poată ridica la nivelul său. Deși mulți îl contestă pentru stilul lui, la ora actual nu există niciun antrenor de acest nivel. Argumentele mele sunt dintre cele mai evidente.

Ca o părere proprie, pot spune că Mourinho nu poate fi comparat nici cu Ferguson, nici cu Wenger, nici cu Guardiola sau Del Bosque. Asta, pentru a aminti numai câțiva dintre marii tehnicieni ai zilelor noastre. Jose nu a făcut performanță cu o singură echipă, ci cu patru! Toate din campionate diferite. Chiar dacă Porto e un nume în fotbalul mondial, nu cred că spera multă lume ca FC să ia Cupa UEFA în 2003 și apoi Liga Campionilor în 2004. Mai ales Liga! Totul a fost posibil datorită lui Mou. Veți spune că la Chelsea, deși a avut toate condițiile, nu a reușit să repete performanța… Ok, dar cu cele două titluri din Premier League cum rămâne? În opinia mea și nu numai, campionatul Angliei este infinit mai greu de adjudecat decât Liga Campionilor. Este totuși o competiție de anduranță, pe care Mourinho a câștigat-o în două rânduri cu o echipă care până atunci nu avea decât un titlu în toată istoria! Așa că, performanța rămâne una notabilă și la Londra. La Milano a readus Liga Campionilor după aproape jumătate de secol.

Despre Jose Mourinho

Inter a fost un alt capitol frumos al carierei lui Jose. Deși italienii începuseră să-și revină pe plan intern, ei nu reprezentau o mare putere în Europa. Au jucat o semifinală de Ligă în acest deceniu, dar… Mulți îl acuză pe portughez de mare noroc în competiția supremă europeană. Faptul că a eliminat-o pe Barcelona nu a fost șansă, ci tactică. Critică lumea, dar cum poate fi oprită o echipă ca cea a Barcelonei altfel decât printr-o tactică defensivă perfectă? Un nou succes bifat de lusitan ca antrenor. A urmat Real Madrid. O înfrângere cu 5-0 în fața Barcei și contestatarii considerau că s-a făcut dreptate… Poate, dar fiți atenți… Mourinho este singurul om care poate opri supremația Barcelonei! Oricât de bine ar evolua catalanii, să nu vă mire dacă Realul realizează tripla anul acesta. Ori dacă “The Special One” obține și cu madrilenii Liga, atunci chiar poate fi considerat lejer cel mai mare antrenor. Din istorie!

N-am mai spus nimic de Ferguson, Wenger sau Guardiola. Ei sunt antrenori imenși, dar care au făcut performanță la o singură echipă. Nu este rău nici așa, având în vedere realizările lor. Fergie a revoluționat Manchester United, pe care probabil o va transforma în cel mai titrat club englez din istorie. Wenger a demonstrat că poți face performanță la nivel înalt cu bani puțini, în timp ce Pep antrenează probabil cea mai bună echipă din istorie. Dar dacă unul dintre ei ar schimba formația și chiar campionatul, în cât timp ar repeta performanța? Sau ar fi capabili să o repete? Puțin probabil… Mourinho la nici 48 de ani are mult timp înainte să colecționeze trofee. Numai să nu se plictisească…

De final…

Dincolo de proverbiala sa aroganță, rămâne perseverența infinită. Cum poți să nu apreciezi un om care la 24 de ani (!) și-a dat seama că nu are abilitățile tehnice pentru a ajunge un fotbalist bun și care s-a chinuit 15 ani să ajungă antrenor? Mourinho este un model pentru cei care nu au aspirații înalte în viață. Dorește-ți și vei reuși! Nu e un clișeu, ci o realitate. Un fapt concret care ne înfățișează un om ce a ajuns în numai opt ani, de la 60 de euro pe lună, la 60 de euro în cinci minute! Are tot dreptul din lume să fie arogant, fiindcă nu a ajuns tehnician doar pentru că a fost un mare jucător, ci pentru că a muncit asiduu pentru asta.

P.S. O mică apreciere pentru un om care a fost capabil să-și poarte echipa spre victorie, în deplasare (Espanyol – Real Madrid 0-1), deși aceasta a jucat fără portar (care era și căpitan), încă din minutul 2!