Chiar dacă nu vă vine să credeţi, avem ceva în comun cu Spania la nivel fotbalistic. Ceva chiar legat de un superlativ. Nu am fost campioni mondiali ori europeni în vreo viaţă anterioară şi nici nu am câştigat 12 Cupe ale Campionilor. Nici măcar cu vreun turneu final organizat nu ne putem mândri, ci cu faptul că golgheterul all-time al Ligii 1, Dudu Georgescu , are acelşi nmăr de goluri ca şi omologul său spaniol: Zarra.
Pe numele său complet Telmo Zarraonandia Montoya, acesta a punctat de 252 de ori, între 1940 şi 1955, în perioada în care a jucat în primul eşalon iberic. Toate reuşitele s-au consumat în tricoul lui Athletic Bilbao. În total 278 de meciuri. Dar povestea sa nu se opreşte aici. Evoluţiile remarcabile i-au atras şi selecţionarea în echipa naţională. Chiar dacă a jucat în doar 20 de partide, a reuşit să înscrie tot atâtea goluri. Dintre acestea, patru au venit într-un istoric 6-3 cu Elveţia în februarie 1951, iar unul a fost cel al victoriei cu Anglia, de la Campionatul Mondial din 1950, rezultat ce i-a permis Spaniei să meargă în grupa finală de patru echipe. Aceea a fost cea mai bună clasare a ţării la un turneu final mondial, până în anul 2010
Pe lângă aceste reuşite, Zarra a mai înscris de 81 de ori şi în Cupa Spaniei, fiind şi aici cel mai bun marcator din toate timpurile. În total, bilanţul său general se ridică la 353 de goluri în 372 de meciuri!
În Spania, ca în România
Tot acest palmares este lăudabil, având în vedere că în cei 15 ani jucătorul a fost nevoit să-şi satisfacă stagiul militar, dar a trecut şi prin două serioase accidentări. Prima a venit în anul 1944, când şi-a fracturat clavicula, iar cea de-a doua în 1951 atunci când a trebuit să suporte o operaţie la picior. În ziua de azi acest tip de accidentări sunt la ordinea zilei, dar să nu uităm că tehnica medicală din anii aceia era cu mult inferioară. Chiar şi aşa, la 32 de ani şi trecut prin operaţie, a reuşit să marcheze 25 de goluri în 29 de partide. Fireşte nu se compară cu sezonul 1950-1951 când a înscris de 38 de ori în 30 de meciuri, dar eficacitatea sa de 0,86 goluri / meci, este aproape de neconceput în ziua de azi. De fapt acel an competiţional, 1950-1951, a rămas unul de referinţă în istoria fotbalului spaniol, întrucât niciun alt fotbalist ce a jucat în Primera Division n-a reuşit să înscrie mai mult de 38 de goluri pe sezon. Singurul care l-a egalat a fost mexicanul Hugo Sanchez. Dar acesta a jucat în 38 de dispute şi nu în 30.
Ca o ironie a sorţii, ambele accidentări grave s-au consumat în partide împotriva unor mari rivali. Mai întâi FC Barcelona şi apoi Atletico Madrid. Tot împotriva unei rivale, FC Valencia, a suferit şi singura eliminare din carieră şi asta nu pentru că ar fi comis vreun fault. În finala din 1945 a Cupei Spaniei, cu patru minute înainte de ultimul fluier, un adversar a căzut, iar el în glumă s-a prefăcut că l-a lovit. Arbitrul n-a gustat poanta şi l-a trimis la cabine. Gestu său nu a avut repercusiuni, pentru că Bilbao a câştigat în cele din urmă acel meci cu 3-2, reuşind astfel să-şi adjudece trofeul.