Sir Alex Ferguson, o legendă la Manchester United. Sintagma Raul Madrid a devenit foarte populară pe la mijlocul acestui deceniu. Aşa cum Realul l-a avut pe Raul Gonzales Blanco, aşa Manchester United îl are pe Ryan Giggs, legendă în teren. Spre deosebire de oricare alt club european, United mai are ceva: un antrenor, de fapt manager, legendar. Sir Alex Ferguson va deveni în acest weekend cel mai longeviv om ce a stat pe banca galonatului club englezesc. 24 de ani, o lună şi 14 zile reprezintă o perioadă incredibilă, chiar şi pentru fostul internaţional scoţian. Iar cel pe care tocmai l-a depăşit nu este deloc un nume fără rezonanţă: Matt Busby.
Ce este atât de special la cei doi oameni, pe lângă longevitatea lor impresionantă? E simplu: 48 din totalul de 58 de trofee pe care le-a câştigat Manchester United li se datorează. Dintre acestea, 35 (!), numai lui Sir Alex Ferguson. Un număr uluitor, dacă avem în vedere faptul că din 1986, când a fost instalat pe bancă şi până în 1990, nu a obţinut nici măcar un trofeu! O perioadă de patru ani, în care puţine cluburi cu tradiţie din lume ar ţine un tehnician, fără ca acesta să cucerească vreun titlu sau vreo cupă. United totuşi a crezut în el şi drept recunoştinţă, începând cu 1990 şi până în 2010, scoţianul a câştigat cel puţin un trofeu în fiecare an, exceptând stagiunile din 1995, 1998, 2002 şi 2005. Astfel, Manchester United a ajuns-o pe Liverpool la numărul de titluri, chiar dacă era la o depărtare de 11 lungimi!! şi a reuşit să mai câştige două Ligi ale Campionilor, dar şi să cucerească în premieră Cupa Ligii Angliei, în 1992, iar de atunci şi-a mai trecut-o în palmares de încă trei ori.
Prima victorie a lui Sir Alex Ferguson la United
Prima victorie a lui Ferguson din postura de antrenor la Manchester a venit la două săptămâni după instalarea sa pe bancă, pe 22 noiembrie 1986, 1-0 în faţa lui QPR. A fost începutul unei perioade bune pentru club, care la sfârşitul acelui sezon a terminat pe locul 11, după ce în momentul în care a fost preluată de scoţian, United era abia pe poziţia 21! Următoarea stagiune, Sir Alex a adus pe Old Trafford, câteva nume importante, precum Viv Anderson (care a făcut senzaţie la Nottingham) sau Jim Leighton, portarul naţionalei Scoţiei. Aceştia au adus o importantă contribuţie la locul secund pe care echipa avea să-l ocupe la finalul stagiunii, la 9 puncte în spatele lui Liverpool. În 1988-1989, United termină iar pe locul 11, dar dincolo de acest lucru în anul respectiv se consemnează prima şi singura prezenţă a lui Alex Ferguson pe teren, ca jucător al acestui club. Se întâmpla într-un amical împotriva lui Somerset Conty Cricket Club.
Performanțe tot mai mari
Sezonul următor, Manchester debutează în forţă, cu un 4-1, în faţa campioanei en-titre, Arsenal Londra, dar se înmoaie când în septembrie 1989, este învinsă cu 5-1, în deplasare, de marea rivală City. Urmează un nou an slab în campionat, cu echipa zbătându-se în zona retrogradării, dar Fergie este salvat de la demitere, de finala FA Cup, pe care o câştigă la rejucare în faţa lui Crystal Palace. A fost momentul de cumpănă al carierei sale pe banca lui Manchester United, dar şi punctul de plecare a două decenii pline de succese nebănuite.
Palmares imens pentru Sir Alex Ferguson
Pe lângă 11 titluri de campioană şi două trofee de Ligă a Campionilor, Sir Alex a obţinut în premieră pentru club, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei în 1991, Cupa Intercontinentală în 1999 şi a devenit campion mondial al cluburilor, în 2008. Dar Ferguson nu este numai un colecţionar de trofee, ci şi un manager, care nu lasă niciun fotbalist să se considere mai presus de echipă. Astfel, în urma unor contre, de la Manchester au plecat de-a lungul anilor, nume grele precum Paul Ince, Gordon Strachan, Jaap Stam, Dwight Yorke, David Beckham, Ruud Van Nistelrooy sau chiar Cristiano Ronaldo, singurul care a fost iertat, fiind legendarul portar Peter Schmeichel, ceea ce dovedeşte că tehnicianul scoţian este şi un tip maleabil atunci când trebuie. De altfel multe nume ale fotbalului britanic îşi datorează faima încrederii acordate de Fergie. Beckham, Giggs, Scholes, Gary Neville, Nicky Butt şi chiar irlandezul Roy Keane cu siguranţă nu ar fi fost la acelaşi nivel dacă nu făceau parte dintr-o maşinărie de fotbal impecabilă, precum a fost Manchester United în ultimele două decade.
O viaţă dedicată acestui club. Acesta este Sir Alexander Ferguson, o legendă vie a fotbalului, care va continua să scrie file de istorie cu fiecare an ce trece cu el pe banca lui Manchester United. Pe 19 decembrie 2010, îl va depăşi ca longevitate pe alt scoţian, Matt Busby. “Diavolii” vor juca atunci la Londra, împotriva lui Chelsea. Mă întreb când conducerea unui club de la noi va înţelege importanţa continuităţii pe banca tehnică…