O scurtă poveste despre Dixie Dean. După cum am explicat acum ceva timp, cei de la Everton sunt porecliți “caramelele” așa că, mi-am permis această asociere cu unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști ai clubului. William Ralph Dean s-a născut pe 22 ianuarie 1907 la Birkenhead și are o poveste de viață cât se poate de interesantă. El a crescut ca fiind un suporter al lui Everton, mulțumită tatălui său, care l-a dus pe stadion în sezonul 1914-1915, atunci când echipa a câștigat campionatul. Microbul fotbalului îi intrase deja în sânge, dar viața nu era ușoară pentru micul Dean. Fiindcă pruncia sa a coincis cu Primul Război Mondial, între șapte și unsprezece ani s-a ocupat cu distribuirea laptelui de vacă pentru familiile locale, fapt ce era parte a unui pact de solidaritate în acea vreme, între oamenii locului. Copilul se trezea în fiecare zi de la patru și un sfert dimineața, iar după ce a terminat școala primară, la 14 ani, s-a angajat la Wirral Railway, dar dorința de a reuși în fotbal l-a făcut să renunțe și să-și ia un job de noapte, care să-i permită să poată juca.

Primul club profesionist pentru care a evoluat, a fost Tranmere Rovers, pe când avea 16 ani. După numai două sezoane, marele vis al lui Dean a luat o întorsătură cât se poate de fericită și Everton i-a oferit un contract. S-a întâmplat în 1925, când secretarul “caramelelor”, Thomas McIntosh, l-a chemat să discute la hotelul Woodside. Bill, căci așa îi plăcea să fie strigat, a fost atât de încântat de posibilitate, încât a alergat cei patru kilometri de la el de acasă până la punctul de întâlnire!

Cine a fost Dixie Dean?

A semnat, pentru un salariu anual de 3.000 de lire sterline, iar în primul sezon întreg jucat pentru Everton, Dean a marcat 32 de goluri. Totul părea minunat pentru tânărul atacant, dar un accident teribil, pe care l-a suferit în vara anului 1926, părea că-i va pune capăt carierei. Jucătorul a căzut de pe motocicletă și în urma incidentului s-a ales cu fracturi craniene, dar și cu o falcă ruptă. Doctorii nu știau dacă va mai putea juca vreodată fotbal, dar Dean a făcut-o și chiar a înscris primul gol de la revenirea pe teren, printr-o lovitură de cap!

Mai puternic decât înainte, în sezonul 1927-1928, atacantul a stabilit un record care cu greu va putea fi egalat vreodată la un nivel atât de înalt: a dat 67 de goluri, dintre care 60 numai în campionat! În acel an, Everton a câștigat și titlul. Cu toate acestea, clubul avea să retrogradeze după numai două sezoane, dar Dean nu a părăsit “corabia” și a ajutat echipa să câștige liga a doua și după un an și-a trecut în palmares al doilea și ultimul titlu de campion. Mai mult, în 1933 a câștigat FA Cup, înscriind chiar un gol în finala câștigată cu 3-0 în fața celor de la Manchester City, care a fost de altfel și primul meci din Cupa Angliei în care jucătorii au purtat numere pe tricouri. În plus, Everton este singura echipă din istoria fotbalului englezesc care a reușit această triplă (Liga a doua – 1931, prima ligă – 1932, FA Cup – 1933).

A jucat în total 431 de meciuri pentru “caramele” în campionat și cupă, reușind să înscrie un număr impresionant de goluri: 377! A evoluat 14 sezoane pentru echipa de pe Merseyside, dar în 1937, la doar 30 de ani a fost nevoit să plece, fiindcă începuse să nu mai joace. Dean a plecat un sezon la Notts County, cel mai vechi club profesionist din lume, iar apoi a ales să joace pentru irlandezii de la Sligo Rovers. Nu a evoluat aici decât în șapte partide, dar a dat 10 goluri, dintre care cinci într-o singură partidă: 7-1 împotriva lui Waterford.

Pentru naționala Angliei, Dean a înscris 18 goluri în 16 meciuri. S-a remarcat prin două hat-trick-uri în poarta Belgiei și a Luxemburgului, dar nu și-a trecut în palmares participarea la nicio competiție majoră, fiindcă reprezentativa Albionului nu a evoluat în acea perioadă nici la Jocurile Olimpice din 1928 și 1932 și nici la Cupa Mondială din 1930. Interesant este că, dintre cele 18 reușite, 12 au venit într-un singur an: sezonul 1926-1927. De altfel și în cariera sa la Everton, Dean a reușit să înscrie 37 de hat-trick-uri, dar a avut și alte performanțe notabile ce țin de fair play. Deși a jucat atacant și a fost în permanență provocat, a fost un exemplu de sportivitate și nu a luat niciodată vreun cartonaș roșu sau măcar unul galben.

Numele cu care a intrat în istorie este Dixie Dean, dar primul dintre ele nu l-am pomenit deloc până acum, fiindcă era un pseudonim pe care posesorul nu-l agrea deloc. Porecla de Dixie provine din copilăria jucătorului și cel mai probabil i se trage de la culoarea sa mai măslinie și părul brunet care îl asemănau puțin cu populația afro-americană din sud-estul SUA, care este cunoscută și sub numele de Dixie. Inițial așa îl chema pe un stăpân blând de sclavi din această regiune, care-i trata mai bine pe oamenii care munceau pentru el.

Golgheter înnăscut și un simbol al fair-play-ului, Dean a lăsat modestia la o parte, atunci când a fost întrebat dacă performanța sa din 1928 (67 de goluri marcate) va fi depășită vreodată de alt fotbalist: ”Da, dar numai unul singur va reuși acest lucru. Acela trebuie să poată întâi să meargă pe apă…” În 1980, Bill a murit la 73 de ani, în urma unui atac de cord, pe care l-a suferit chiar în momentul în care asista la pe stadion la un meci dintre echipa lui de suflet, Everton și marea rivală, Liverpool. A fost un moment de tristețe pentru toată lumea, iar Bill Shankly, o altă legendă a fotbalului britanic a subliniat: “Dean aparține pentru eternitate superlativului absolut, alături de alte genii precum Beethoven, Shakespeare și Rembrandt”. Shankly și-a dedicat viața lui Liverpool…

Celebritatea sa a atins cote extraordinare pentru acea perioadă, având în vedere că rapoartele militare din cel de-al doilea război mondial arată un fapt incredibil. Un italian, capturat de trupele britanice a strigat către aceștia: “Să fac ceva pe ai voștri Winston Churchill și Dixie Dean!”